Efectul concorului asupra vederii. Efectul bisoprololului asupra vederii

Acesta aparţine unui grup de medicamente numite beta-blocante. Aceste medicamente acţionează prin modificarea felului în care organismul dumneavoastră răspunde la unele impulsuri nervoase, mai ales la nivelul inimii.
Ca rezultat, bisoprololul scade frecvenţa bătăilor inimii dumneavoastră şi prin aceasta creşte eficacitatea pompării sângelui de către inima dumneavoastră. În acelaşi timp este scăzut necesarul de sânge şi oxigen al inimii. Indicații Concor 5 mg comprimate filmate: Concor este utilizat pentru a trata hipertensiunea arterială şi angina pectorală.
Contraindicații: -dacă sunteţi alergic la bisoprolol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament -dacă aveţi astm bronşic sever sau bronhopneumopatie obstructivă cronică severă, -dacă aveţi afectare severă a circulaţiei sanguine la nivelul membrelor cum este sindromul Raynaudcare poate determina furnicături, paloarea sau cianozarea degetelor de la mâini şi picioare, -dacă aveţi feocromocitom netratat, care este o tumoră rară a glandei suprarenale, -dacă aveţi acidoză metabolică, adică o afecţiune în care apare o cantitate prea mare de acid în sângele dumneavoastră.
Nu utilizaţi Concor dacă aveţi vreuna din următoarele afecţiuni cardiace: - insuficienţă cardiacă acută, necontrolată terapeutic, - agravare a insuficienţei cardiace ce necesită injectarea intravenoasă a medicamentelor care cresc forţa de contracţie a inimii dumneavoastră, - şoc cardiogen, o afecţiune efectul concorului asupra vederii gravă care determină hipotensiune arterială şi insuficienţă circulatorie, - anumite afecţiuni cardiace care determină o frecvenţă cardiacă efectul concorului asupra vederii scăzută sau ritm cardiac neregulat bloc atrio-ventricular de gradul II sau III, bloc sino-atrial, sindromul sinusului bolnav- tensiune arterială scăzută, - frecvenţă cardiacă scăzută care determină probleme.
Administrare Concor 5 mg comprimate filmate: Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Doctorul naturii - Plante pentru sănătatea ochilor
Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Tratamentul trebuie început treptat, cu doze mici care sunt crescute lent.
În toate cazurile, doza trebuie ajustată individual, în funcţie, mai ales, de frecvenţa cardiacă şi succesul terapeutic. Doza recomandată este de 5 mg bisoprolol un comprimat filmat Concor 5 mg sau ½ comprimat filmat Concor 10 mgo dată pe zi, pentru ambele indicaţii terapeutice. Dacă este necesar, doza poate fi crescută la 10 mg bisoprolol 2 comprimate filmate Concor 5 mg sau un comprimat filmat Concor 10 mgo dată pe zi.
Doza maximă recomandată este de 20 mg bisoprolol o dată pe zi.
Efectul bisoprololului asupra vederii
Durata tratamentului Tratamentul cu Concor este, în general, de lungă durată. Utilizarea la vârstnici La vârstnici nu este necesară ajustarea dozei. Corectarea vederii bisturiului la copii Nu este recomandată utilizarea Concor la copii.
Mod de administrare Luaţi comprimatele filmate cu o cantitate suficientă de apă, cu sau fără alimente.

Nu sfărâmaţi sau mestecaţi comprimatele filmate. Dacă utilizaţi mai mult Concor decât trebuie Dacă utilizaţi accidental mai multe comprimate din Concor, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
Medicul dumneavoastră va decide care sunt măsurile necesare.

Simptomele supradozajului includ scăderea frecvenţei cardiace bradicardieîngustarea bruscă a căilor respiratorii care determină dificultate în respiraţie bronhospasmscădere marcată a tensiunii arteriale, insuficienţă cardiacă acută şi scăderea valorii glicemiei.
Dacă uitaţi să utilizaţi Concor Nu luaţi o doză dublă efectul concorului asupra vederii a compensa doza uitată. Continuaţi tratamentul conform administrării obişnuite.
Concor 5 mg
Dacă încetaţi să utilizaţi Concor Efectul concorului asupra vederii întrerupeţi niciodată tratamentul cu Concor fără a discuta mai întâi cu medicul dumneavoastră, deoarece aceasta poate să determine agravarea stării dumneavoastră de sănătate. Tratamentul nu trebuie întrerupt brusc, mai ales în cazul pacienţilor cu boală cardiacă ischemică.
Dacă este necesară întreruperea tratamentului, medicul dumneavoastră vă va sfătui în general să scădeţi doza treptat. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Compoziție Concor 5 mg comprimate filmate: Substanţa activă este efectul concorului asupra vederii de bisoprolol.

Fiecare comprimat filmat conţine 5 mg. Celelalte componente sunt: Nucleu: dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu, crospovidonă, celuloză microcristalină, amidon de porumb, hidrogenofosfat de calciu anhidru.
Concor 5 mg x 30 compr.film
Film: oxid galben de fer Edimeticonă, macrogoldioxid de titan Ehipromeloză. Precauții: Înainte să utilizaţi Concor, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Dacă aveţi vreuna dintre următoarele afecţiuni, spuneţi medicului dumneavoastră înainte de a utiliza Concor; astfel, acesta va dori să ia măsuri suplimentare de exemplu asocierea altor medicamente sau efectuarea mai frecventă a controalelor periodice : -dacă aveţi diabet zaharat, -dacă aveţi anumite tulburări cardiace tulburări de ritm sau angină Prinzmetal-dacă aveţi probleme circulatorii mai puţin grave la nivelul membrelor, -dacă aveţi afecţiuni bronşice mai puţin grave astm bronşic sau obstrucţie cronică a căilor respiratorii-dacă aveţi antecedente personale sau familiale de psoriazis, -dacă aveţi o tumoră rară a glandei suprarenale feocromocitom-dacă aveţi disfuncţie tiroidiană.
În efectul concorului asupra vederii, spuneţi medicului dacă urmează să efectuaţi: -un tratament de desensibilizare, deoarece Concor poate determina apariţia unor reacţii alergice sau aceste reacţii pot fi mai severe, -o anestezie de exemplu pentru o intervenţie chirurgicalădeoarece Concor poate efectul concorului asupra vederii reacţia organismului dumneavoastră într-o astfel de situaţie.
Concor Cor 2,5mg x 30compr.film
Atenționări: Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Poate fi afectată capacitatea dumneavoastra de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje în funcţie de cât de bine toleraţi medicamentul. Vă rugăm să luaţi măsuri speciale de precauţie la începutul tratamentului, când doza este mărită sau este înlocuit medicamentul precum şi în cazul consumului de alcool etilic. Reacții adverse ale Concor 5 mg comprimate filmate: Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Aceste reacţii sunt descrise în continuare, în funcţie de frecvenţa cu care apar. Aceste reacţii adverse apar mai ales la începutul tratamentului. Sunt în general uşoare şi în general, dispar în 1 — 2 săptămâni.