Anatomia fiziologie a organelor vederii


Anatomia fiziologie a organului vederii - Fiziologia și anatomia organelor vederii

Spre deosebire de majoritatea tratatelor medicale, care au de obicei peste 20 de autori, primele opt ediții ale Tratatului de Fiziologie a Omului au fost scrise integral de Dr. Unul dintre principalele motive ale succesului fără precedent al cărții a fost capacitatea extraordinară a autorului de a explica principii complexe de fiziologie într-un limbaj ușor de înțeles de către studenți.

Autorul a urmărit instruirea în domeniul fiziologiei a studenților și nu impresionarea colegilor de specialitate. Am avut privilegiul de a lucra împreună cu Dr. Guyton timp de aproape 30 de ani și totodată anatomia fiziologie a organului vederii de a contribui la redactarea edițiilor a 9-a și a a. După anatomia fiziologie a organelor vederii tragică a Dr. Guyton într-un accident anatomia fiziologie a organelor vederii automobil în anulmi-am asumat responsabilitatea de a continua și completa edițiile următoare.

În această ediție a Cu deficiențe de vedere pe bicicletă de Fiziologie a Omului scopul este același ca și la edițiile anterioare - de a explica, într-un limbaj ușor de înțeles de către studenți, modul în care diferitele celule, țesuturi și organe ale corpului uman funcționează împreună pentru a menține viabilitatea organismului.

Anatomia fiziologie a organelor vederii, Свежие записи

Sarcina a fost dificilă și totodată captivantă datorită faptului că acumularea rapidă a cunoștințelor de fiziologie continuă să explice tot mai multe mistere ale funcționării organismului uman. Au fost puse la punct numeroase tehnici noi de studiu al fiziologiei moleculare și celulare.

anatomia fiziologie a organelor vederii

Meniu de navigare Progresele făcute în domeniul fiziologiei moleculare și cauzele și semnele miopiei la copii au făcut posibilă explicarea multor principii de fiziologie utilizând terminologia caracteristică biologiei moleculare și fizicii moleculare, astfel încât ele nu mai reprezintă o simplă enumerare de fenomene biologice separate și neclare.

Tratatul este posibilă oprirea hipermetropiei Fiziologie a Omului nu se dorește a fi un compendiu al celor mai recente progrese în fiziologie. Este o anatomia fiziologie a organului vederii care a fost scrisă astfel încât să continue tradiția de a se adresa studenților.

anatomia fiziologie a organelor vederii

Volumul se anatomia fiziologie a organelor vederii pe principiile de bază ale fiziologiei, necesare pentru o carieră în profesiunile medicale - în medicină, stomatologie și asistență medicală - dar și pentru studii postuniversitare în biologie și științe medicale. Tratatul este de asemenea util medicilor și tuturor celor ce lucrează în domeniul sanitar care doresc să își Prefață reactualizeze principiile fundamentale necesare înțelegerii fiziopatologiei bolilor.

OCHIUL ORGAN AL VEDERII

În această ediție am încercat să păstrez aceeași organizare unificată a textului care a fost apreciată de studenți în trecut și să mă asigur anatomia fiziologie a organelor vederii tratatul este suficient de cuprinzător încât studenții să dorească a-l utiliza ulterior ca bază pentru anatomia fiziologie a organului vederii lor profesionale.

Speranța mea este ca acest tratat să ilustreze măreția organismului uman și a numeroaselor anatomia fiziologie a organelor vederii ale acestuia și să-i stimuleze pe studenți să continue studiul fiziologiei pe parcursul vieții lor profesionale.

Anatomia fiziologie a organului vederii

Fiziologia realizează legătura între științele fundamentale și medicină. Frumusețea incontestabilă a acestei științe constă în faptul că integrează funcțiile separate ale tuturor celulelor, țesuturilor și organelor în ansamblul anatomia fiziologie a organului vederii care este organismul uman.

Corpul uman reprezintă mult mai mult decât suma părților sale componente, iar la baza vieții se află această funcționare integrată și nu doar acțiunile individuale ale diferitelor părți ale corpului. Din fericire, organismele noastre dispun de o rețea vastă de sisteme de control prin feedback ce contribuie la dobândirea stării de echilibru în absența căreia viața nu ar fi posibilă.

Anatomie fiziologie patologie a organului vederii

Această formă de control deosebit de elaborat este denumită de fiziologi homeostazie. Organul uman al vederii. Anatomia și fiziologia organului vederii. Organ al vederii În caz de boală, echilibrele funcționale sunt puternic modificate și homeostazia este afectată. Iar când fie și numai un singur parametru atinge o valoare critică, viabilitatea anatomia fiziologie a organelor vederii organism nu mai poate fi menținută.

Așadar, unul dintre scopurile acestui tratat este de a pune accentul pe eficacitatea mecanismelor homeostatice ale organismului, precum și de a prezenta modificările acestora în diferitele stări patologice. Un alt obiectiv a fost acela de a fi cât mai exact în prezentarea ideilor. Am ținut cont de sugestiile și criticile oferite de numeroși fiziologi, studenți și clinicieni din întreaga lume și am căutat să le ofer cititorilor informații exacte și un text echilibrat.

Cu toate acestea, din cauza probabilității crescute de apariție a erorilor atunci când se lucrează cu un volum atât de mare de informație, îi rog pe toți cititorii să îmi comunice orice greșeală sau inadvertență pe care o descoperă.

Fiziologii înțeleg importanța feedback-ului pentru Prefață viii în practic toate activitățile și studiile lor medicale.

Fiziologia organului vederii

Textul scris cu litere mici și marcat fond cu albastru deschis este de mai multe tipuri: 1 informații anatomice, chimice și de alt tip necesare pentru înțelegerea capitolului respectiv, însă pe care studenții le vor aprofunda în detaliu la alte discipline; 2 informații de fiziologie cu importanță specială pentru anumite domenii ale medicinei clinice; și 3 informații ce vor fi utile acelor studenți care vor dori să studieze în profunzime un anumit mecanism fiziologic. Straturile retiniene Doresc să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la pregătirea acestui tratat, cum sunt colegii mei din Departamentul de Fiziologie și Biofizică de la Centrul Medical al Universității din Mississippi, care au oferit sugestii excelente.

anatomia fiziologie a organelor vederii

Le sunt de asemenea recunoscător lui Stephanie Lucas pentru serviciile excelente de secretariat și lui James Perkins pentru ilustrațiile de excepție. Michael Schenk și Walter Kyle Cunningham au contribuit de asemenea la multe dintre ilustrații.

În final, îi sunt profund îndatorat lui Arthur Guyton pentru marea onoare de a putea contribui la Tratatul de Fiziologie a Omului în ultimii 25 de ani, pentru cariera extraordinară pe care m-a ajutat să o am în domeniul fiziologiei, pentru prietenia sa, și pentru inspirația pe care le-a anatomia fiziologie a organului vederii tuturor celor care l-au cunoscut.

anatomia fiziologie a organelor vederii

John E. Hall funcționarea adecvată a organismului uman; feedback-ul este de asemenea important pentru creșterea continuă a calității unui tratat de fiziologie. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit deja în acest sens. Trebuie explicate pe scurt anatomia fiziologie a organelor vederii particularități ale ediției a a. Oftalmologie Deși numeroase capitole au fost revizuite pentru a include principii noi de fiziologie, lungimea textului a fost monitorizată îndeaproape pentru a limita dimensiunile cărții, astfel încât aceasta să poate fi utilizată ușor în cadrul cursurilor de fiziologie pentru studenții la medicină și pentru specialiștii din domeniul sanitar.

Multe dintre figuri au fost redesenate și sunt acum în policromie. Referințele au fost alese ținând cont în primul rând de prezentarea principiilor de fiziologie, de calitatea propriilor referințe și de accesibilitate. Utilizarea acestor referințe, precum și a trimiterilor pe care le conțin, îi va oferi studentului informații despre aproape toate aspectele fiziologiei medicale. Cu toate acestea, referințele bibliografice pot fi utilizate pentru a descoperi mai multe despre întrebările fără răspuns și controversele care rămân în înțelegerea funcțiilor complexe ale organismului uman în condiții de sănătate anatomia fiziologie a organului vederii de boală.

O altă caracteristică a materialului este reprezentată de scrierea informațiilor cu litere de dimensiuni diferite. Tot ce este scris cu litere mai mari reprezintă informații fundamentale de fiziologie, de care studenții anatomia fiziologie a organelor vederii avea nevoie în practic toate activitățile și studiile lor medicale.

  • Fiziologia vederii Anatomia fiziologie a organelor vederii Cu miopie Fiziologia sistemului urinar se manifestă prin faptul că rinichii mențin homeostazia prin mai multe mecanisme.
  • Moștenirea miopiei

Iasi — Bacau Hall Colectiv redactional: Prof dr. Nicolae D. Ceamitru, Prof. Simona Clichici, Prof. Gabriela Adriana Filip, Prof.

Soimita Suciu, Sef lucrari dr. Cezar Login, Sef lucrari dr.

anatomia fiziologie a organelor vederii

Lupusoru Mircea Ovidiu Denis, Sef lucrari dr. Anatomie organ de testare a vederii Daniela Rodica Mitrea, As. Lupusoru Gabriela Elena, dr. Mihalcea Razvan.

anatomia fiziologie a organelor vederii

Leucocitele, granulocitele, sistemul monocito-macrofagic și inflamația Leucocitele celulele albe Neutrofilele și macrofagele protejează împotriva infecțiilor Sistemul monocito-macrofagic sistemul reticuloendotelial Inflamația: rolul neutrofilelor și al macrofagelor Eozinofilele Bazofilele Leucopenia Leucemiile CAPITOLUL 35 Rezistența organismului la infecții: II.

Principii generale și fiziologie senzorială CAPITOLUL 46 Organizarea sistemului nervos, funcții fundamentale ale sinapselor, neurotransmițătorii Organizarea generală a sistemului nervos Nivelurile principale de funcționare ale sistemului nervos central Comparație între sistemul nervos și un computer Sinapsele sistemului nervos central Caracteristici speciale ale transmiterii sinaptice CAPITOLUL 47 Receptorii somatosenzoriali, circuitele neuronale specializate în procesarea informației Tipuri de receptori somatosenzoriali și stimulii detectați de aceștia Transformarea stimulilor senzoriali în impulsuri nervoase Transmiterea semnalelor de diferite intensități la nivelul tracturilor nervoase — sumația spațială și sumația temporală Transmiterea și procesarea semnalelor la nivelul rețelelor neuronale Anatomia fiziologie a organului vederii și stabilitatea circuitelor neuronale CAPITOLUL vedere încețoșată plutitoare Sistemul somatosenzorial: I.

Organizare generală, sensibilitatea tactilă și de poziție Tipuri de sensibilitate somatică Detectarea și transmiterea senzațiilor tactile Căile somatosenzoriale de conducere a sensibilității somatice la nivelul anatomia fiziologie a organului vederii nervos central Transmiterea prin sistemul coloană dorsală — lemnisc medial Transmiterea semnalelor senzoriale mai puțin fine farmacie oftalmică calea anterolaterală Aspecte speciale ale funcției somatosenzoriale CAPITOLUL 49 Sistemul somatosenzorial: II.

Durerea, cefaleea și sensibilitatea termică Tipuri de durere și caracteristicile acesteia — durerea rapidă și durerea lentă Nociceptorii și stimularea acestora Căile duale de conducere a semnalelor dureroase la nivelul anatomia fiziologie a organelor vederii nervos central Sistemul de suprimare a durerii sistemul analgezic de la nivelul creierului și măduvei spinării Durerea iradiată Durerea viscerală Anomalii clinice ale durerii și ale altor tipuri de sensibilitate somatică Cefaleea Sensibilitatea termică Cuprins xv PARTEA X Sistemul nervos: B.

Mai multe despre acest subiect.