Stadiul glaucomului după câmp vizual. Determinarea stadiului glaucomului câmpului vizual


Prin nervul optic se transmit informaţiile vizuale de la ochi la creier.

  • Vederea se înrăutățește seara la amurg
  • Câmpul vizual în stadiul inițial al glaucomului primar este îngustat Câmpul vizual în stadiul inițial al glaucomului primar este îngustat Natura vederii este monoculară Glaucomul este o boală oculară cronică în care crește tensiunea intraoculară și este afectat nervul optic.
  • Chakra viziunii interioare
  • Glaucomul - hoţul tăcut al vederii Campanie de informare în vederea depistării precoce a glaucomului Singurul tratament este prevenirea!
  • Viziunea muncii

Se produce astfel micşorarea treptată a câmpului vizual de la periferie spre centru, iar în final se ajunge la orbire. Estimativ, nervul optic este alcătuit din 1,2 milioane de fibre nervoase. Pe lângă aceasta, cei mai mulţi dintre bolnavi nu observă aceste zone "oarbe" decât într-un stadiu destul de avansat. Glaucomul reprezintă una dintre cele mai importante cauze de orbire la nivel mondial, vederea scăzând treptat, fără semne care să alarmeze pacientul prealabile, uneori chiar fără niciun simptom.

De aceea se recomandă ca după vârsta de 40 de ani să se facă controale periodice la medicul oftalmolog. Este admis faptul că un factor implicat în apariţia glaucomului este hipertensiunea oculară presiunea din interiorul ochiului crescută peste 22 mmHg.

Determinarea stadiului glaucomului câmpului vizual

Există o relaţie direct proporţională între valoarea presiunii intraoculare şi posibilitatea ca nervul optic să fie afectat de către aceasta.

Deşi există cazuri de glaucom fără presiune intraoculară crescută, sau persoane cu hipertensiune oculară care nu au dezvoltat glaucom, principalul factor de risc pentru glaucom rămâne tensiunea intraoculară mărită. Clasificare: Tipurile de glaucom se clasifică după mecanismul lor de producere, manifestările clinice şi tratament.

Simptome: de obicei nu există simptome iar semnele de alarmă apar în stadii avansate. Scăderea acuităţii vizuale şi scotoamele sunt modurile de manifestare ale bolii, afectând ambii ochi în mod asimetric.

Glaucomul - când poate duce acesta la orbire

Evoluţia este lentă şi tăcută, fără dureri sau alte simptome, şi din păcate este depistat după ce o mare parte din fibrele nervului optic sunt distruse, cu pierderea ireversibilă a vederii. Diagnostic: se pune pe baza mai multor elemente, printre care: istoric familial de glaucom, investigaţii pentru depistarea glaucomului, eliminarea tipurilor secundare şi verificarea unghiului camerular deschis.

Pe baza examenului fundului de ochi şi a câmpului vizual, boala se încadrează în stadii de evoluţie: 1 — 4 terminal şi absolut pacientul nu mai percepe lumina. Tratament: vizează oprirea sau încetinirea progresiei bolii, cu menţiunea că vederea pierdută nu se mai poate recupera.

Tratamentul medicamentos include beta-blocante neselective ex: timolol sau selective ex: betaxololanalogi de prostaglandine ex: latanoprost, travoprost, bimatoprostinhibitori ai anhidrazei carbonice ex: dorsolamidă, brinzolamidăalfa 2-mimetice ex: brimonidină, apraclonidină şi agenţi miotici ex: pilocarpină.

Frecvent, glaucomul cu unghi deschis răspunde bine la medicaţie, mai ales dacă a fost diagnosticat din vreme şi tratamentul este adaptat. Tratamentul laser — trabeculoplastia laser sau crioablaţia cu laser diodă doar în glaucomul absolut — folosit ca tratament alternativ la chirurgia glaucomului, atunci stadiul glaucomului după câmp vizual aceasta nu este acceptată de pacient sau este contraindicată, dacă boala evoluează în ciuda medicaţiei corect luate.

Tratamentul chirurgical trabeculectomie cu iridectomie periferică, sclerectomie profundă, vascocanalostomie sau sisteme de drenaj implantabile este indicat când celelalte metode nu au dat rezultate sau nu sunt tolerate de către pacient, stadiul glaucomului după câmp vizual boala avansează foarte rapid sau când din diverse motive nu poate fi administrată medicaţia.

Cea mai simplă, frecventă şi eficientă tehnică o reprezintă încă trabeculectomia cu iridectomie periferică. Glaucomul cronic cu tensiune normală este o neuropatie optică bilaterală evolutivă, având aceleaşi manifestări ca şi glaucomul cronic simplu, cu excepţie faptului că în acest caz tensiunea intraoculară are valori normale, mai mici de 21 mmHg. Simptome: ca şi cel de mai sus, este asimptomatic până în stadii foarte avansate, când începe să scadă vederea.

Uneori sunt prezente crize migrenoase, mâini şi stadiul glaucomului după câmp vizual reci, tulburări de somn legătură cu sindroame vasospastice la tineri sau insuficienţă circulatorie la vârstiici. Când aceste mijloace eşuează se indică cura chirurgicală — trabeculectomia. Glaucoame secundare cu unghi deschis: Glaucomul pseudoexfoliativ — din cadrul sindromului pseudoexfoliativ prezentat într-un articol separatse caracterizează prin depunerea de material fibrinos în diverse structuri ale ochiului, inclusiv în trabecul, împiedicând circuitul normal al umorului apos, ceea ce duce la creşterea presiunii intraoculare.

Apare de obicei la persoane de peste 70 de ani şi poate afecta doar un singur ochi.

stadiul glaucomului după câmp vizual vedere în germană

Depozitele se vizualizează prin gonioscopie. Pacienţii cu sindrom pseudoexfoliativ fără glaucom trebuie să fie urmăriţi anual la control şi să fie informaţi privind posibilitatea apariţiei unei creşteri bruşte ale TIO vedere înceţoşată şi dureri la nivel ocular.

stadiul glaucomului după câmp vizual standarde de viziune pentru munca la înălțime

Cei cu glaucom pseudoexfoliativ primesc tratament ca şi în glaucomul cronic simplu, însă răspund greu la acesta, decompensările fiind frecvente. Alte opţiuni terapeutice includ trabeculoplastia laser, operaţia filtrantă şi aspiraţia trabeculară. Glaucomul pigmentar — din cadrul sindromului de dispersie pigmentară pigmentul melanic din iris este eliberat sub formă de granule care se depun pe structurile segmentului anterior al ochiului şi se vizualizează la biomicroscop are transmitere genetică şi este relativ mai frecvent la miopi.

Decompensările sunt favorizate de midriază pupila dilatată, deci în condiţii de slabă iluminare şi de efort fizic. Pe lângă medicaţia din glaucomul primitiv, pot fi utili şi agenţii miotici pilocarpinatimoxamina, trabeculectomia şi iridotomia laser.

Mai rar, se poate dezvolta glaucom pigmentar la pseudofac cristalin artificial implantat în intervenţia pentru cataractăprin frecarea picioruşelor acestuia de iris. Glaucoamele induse de cristalin: facolitic, facoanafilactic şi cel datorat resturilor cristaliniene restante — se produc în urma unor complicaţii ale cataractei sau ale operaţiei pentru aceasta.

Glaucoame induse de tumori — tumorile oculare pot determina atât glaucom cu unghi deschis, cât şi cu unghi închis. Exemple de astfel de tumori sunt: leucemii, limfoame, melanom uveal şi metastaze la nivelul ochiului la adult, iar la copii: stadiul glaucomului după câmp vizual, xantogranulomul şi meduloepiteliomul.

Glaucoame induse de inflamaţii — Sindromul Posner-Schlossman uveită datorată virusului Herpes simplex, asociat cu glaucom secundariridociclita heterocromică Fuchs iridociclită cronică unilaterală cu heterocromie a irisului şi rezistenţă la antiinflamatoarele steroidiene. Glaucoame secundare prin creşterea presiunii în venele epislerale: acest lucru se întâmplă în prezenţa diferitelor malformaţii arterio-venoase sau a unei obstrucţii a venelor. Glaucoame posttraumatice Glaucoame secundare steroidiene — se aseamănă cu glaucomul cronic simplu, însă apare la persoane predispuse genetic care şi-au administrat tratament local cu corticosteroizi exemplu: Dexametazonă, Prednisolon, Rimexolon un timp îndelungat.

Glaucomul primitiv prin închiderea unghiului camerular: acest lucru este determinat prin mai multe mecanisme: cu blocaj pupilar sau fără blocaj pupilar, glaucom malign, prezenţa unor membrane inflamatorii sau predispoziţie anatomică a globului ocular.

Glaucomul - hoţul tăcut al vederii

Toate acestea pot conduce la împiedicarea parţială sau totală a drenajului umorului apos. Se remarcă existenţa unor factori favorizanţi ai închiderii unghiului: unghi camerular îngust, bombarea cristalinului, camera anterioară de profunzime mică, în asociere cu factorul declanşator: semimidriaza. Este mai puţin frecvent şi se deosebeşte de glaucomul primitiv cu unghi deschis prin faptul că, de obicei, presiunea intraoculara creşte foarte mult şi foarte rapid, TIO atingând valori chiar şi de mmHg.

Există mai multe forme clinice: Suspiciune de închidere a unghiului — ca şi tratament profilactic se practică iridotomia laser Glaucom subacut — declanşat de semimidriază tv, cinema, citit şi caracterizat prin episoade unice sau repetate de înceţoşare a vederii, halouri policrome, disconfort ocular sau cefalee care se remit când ochiul nu mai este în semimidriază, de exemplu la stingerea se produce midriază sau aprinderea luminii mioză.

Se recomandă iridectomia periferică în scop profilactic. Glaucom acut primitiv atacul de glaucom reprezintă o urgenţă oftalmologică. Se produce închiderea completă a unghiului irido-cornean cu următoarele semne stadiul glaucomului după câmp vizual simptome: scăderea progresivă şi rapidă a vederii, înroşirea ochiului, pupila semidilatată, durere oculară şi perioculară intensă, cefalee durere de caphalouri colorate în jurul corpurilor luminate edem corneanlăcrimare, fotofobie, stare de greaţă şi vomă.

Tensiunea intraoculară are valori între 40 şi mmHg.

stadiul glaucomului după câmp vizual efectul statinelor asupra vederii

Dacă apar aceste simptome, trebuie să vă prezentaţi, de urgenţă, la medicul oftalmolog. Dacă nu este tratat prompt, atacul de glaucom poate duce la orbire!

Tratamentul vizează scăderea TIO în primă fază pe cale generală, cu acetazolamidă şi manitoldupă circa o oră se administrează local pilocarpină, betablocante şi antiinflamatoare,urmate ulterior de tratament chirurgical. În funcţie de ceea ce se urmăreşte se pot practica: iridotomie periferică laser, trabeculectomie, iridectomie periferică.

stadiul glaucomului după câmp vizual secția oftalmologie spital 35

Se practică iridotomie stadiul glaucomului după câmp vizual şi la celălalt ochi, în scop preventiv. Glaucom cronic cu unghi închis — stadiul glaucomului după câmp vizual şi el trei forme clinice: cu unghi căţărător prezintă toate aspectele unui glaucom cu unghi deschis, însă progresează prin închiderea unghiuluiglaucom cu unghi închis după atacuri sau subatacuri repetate şi glaucom cronic prin închiderea mixtă a unghiului.

Glaucom absolut prin închiderea unghiului— faza finală a bolii, poate apărea după un atac sau prin progresia stadiului 4.

Determinarea campului vizual al unui individ se realizeaza prin intermediul unui test capabil sa evalueze atat vederea centrala cat si cea odidym. Glaucomul este considerat, la nivel mondial, cea de-a doua cauză de orbire, după cataractă. Cauza principală este creşterea presiunii intraoculare, cu afectarea nervului optic şi orbire. De cele mai multe ori, pacienţii nu prezintă simptome, primul semn, pierderea vederii periferice sau laterale, apărând în stadiile avansate ale odidym.

Glaucoame secundare cu unghi închis — pot fi datorate unor malpoziţii ale cristalinului, unei dezlipiri de retină, membrane sau exsudat în interiorul camerei anterioare, neovascularizaţie a irisului rubeoză iriană - glaucom neovascular etc. Glaucoame congenitale — reprezintă categorie aparte, ce se caracterizează printr-o structură anormală congenital a sistemului de drenaj al umorului apos.

Se clasifică în glaucoame primitive şi si secundare, cu unghi deschis sau închis, însoţite sau nu de alte afecţiuni oculare sau sistemice şi pot fi încadrate în diferite sindroame. Semnele sugestive de boală sunt fotofobia, hiperlăcrimarea şi blefarospasmul. La examinare, medicul oftalmolog găseşte modificări ale corneei, irisului şi cristalinului, iar fundul de ochi relevă o excavaţie asemănătoarea cu cea a adultului.

Alte examinări şi investigaţii care se practică la copii sunt: stadiul glaucomului după câmp vizual se vizualizează irisul implantat înaintea trabeculului, blocându-lmăsurarea tensiunii intraoculare, măsurarea diametrelor corneei şi ecografia.

Modificarea câmpului vizual în diferite stadii ale glaucomului

O caracteristică importantă o reprezintă buftalmia stare avansată a glaucomului congenital în care globul ocular este deformat, mărit în dimensiuni, cu corneea lărgită şi alte structuri ale ochiului suprasolicitate, iar funcţia ochiului este de obicei pierdută.

Tratamentul este numai chirurgical. CONCLUZII Persoanele care au şanse mai mari de a face glaucom sunt cele care: au vârsta de peste 45 ani au rude de sânge cu glaucom părinţi, fraţi etc au presiune intraoculara crescută hipertensiune intraoculară suferă de anumite boli, precum: diabet zaharat, hipertensiune sau hipotensiune arterială, migrene, sindrom Raynaud, miopie forte sau hipermetropie mare rasa neagră tratament local cu corticosteroizi Diagnostic: pentru stabilirea diagnosticului sunt necesare anumite investigaţii.

Trebuie reţinut faptul că glaucomul nu are simptome specifice decât abia atunci când vederea este afectată în mod stadiul glaucomului după câmp vizual. Din această cauză, din păcate, marea majoritate a pacienţilor sunt diagnosticaţi în faze înaintate ale bolii când evoluţia către orbire este greu de oprit.

stadiul glaucomului după câmp vizual scaderea miopiei

Investigaţiile pentru glaucom au principiu de screening, de a depista boala înainte să stadiul glaucomului după câmp vizual simptomatică. Pentru acest motiv sunt importante consultaţiile oftalmologice periodice. Este indicat ca orice persoană după vârsta de 40 de ani să-şi facă anual un control oftalmologic. Vizitele periodice la medicul oftalmolog, investigaţiile complete şi corecte împreună cu tratamentul ţinut foarte serios de către pacient pot preveni efectele dezastruoase ale acestei boli.